Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a găzduit luni, 8 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a Comisiei parlamentare pentru integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul unui dialog bilateral axat pe cooperarea în domeniul fondurilor europene și al procesului de aderare la Uniunea Europeană.
La întrevedere, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a fost reprezentat de Kelemen Attila, secretar de stat, alături de Ivona Batali, director general al Direcției Generale Comunicare și Cooperare Internațională, Valeriu Leapciu, expert în cadrul aceleiași direcții, precum și de experți din cadrul Direcției Generale Programare și Coordonare Sistem.
Din partea Parlamentului Republicii Moldova au participat Marcel Spătari, deputat și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Ana Calinici, vicepreședintă a comisiei, precum și deputatele Angela Munteanu-Pojoga și Elena Grițco, membre ale acesteia.
La discuții a participat și Excelența Sa Mihai Mîțu, Ambasadorul Republicii Moldova în România.
Întrevederea s-a înscris în seria contactelor bilaterale susținute dintre cele două state și a oferit cadrul propice pentru un schimb aprofundat de expertiză privind gestionarea fondurilor europene, arhitectura instituțională aferentă politicii de coeziune și lecțiile învățate de România în procesul de preaderare și post-aderare la Uniunea Europeană.
Discuțiile au vizat, cu precădere, stadiul actual al procesului de aderare a Republicii Moldova la UE, cu referire la deschiderea Clusterului 1 — care acoperă reformele fundamentale în domeniile justiției, anticorupției, drepturilor omului și funcționării instituțiilor democratice —, al cărui calendar a fost confirmat de Președinția cipriotă a Consiliului UE pe 4 iunie, deschiderea efectivă urmând să aibă loc pe 15 iunie la Luxemburg. Acest moment istoric este rezultatul direct al eforturilor susținute de reformă depuse de autoritățile de la Chișinău, la care România a contribuit activ prin asistență tehnică și transfer de expertiză. Au fost, de asemenea, abordate aspecte legate de capacitatea administrativă necesară pentru absorbția fondurilor, importanța reformei teritoriale și a descentralizării regionale, precum și cuplarea procesului de programare europeană cu politicile publice interne.
MIPE a reiterat cu acest prilej sprijinul constant și substanțial oferit Republicii Moldova în parcursul său european, concretizat printr-un program sistematic de transfer de expertiză desfășurat începând cu 2024 — prin delegarea de experți români la Chișinău. Misiunile au acoperit teme importante precum elementele specifice politicii de coeziune, sistemul de management și control, pregătirea documentelor programatice, precum și evoluțiile privind cadrul financiar multianual 2028-2034.
România rămâne cel mai apropiat aliat al Republicii Moldova în demersul de integrare europeană, susținând activ accelerarea calendarului de aderare, inclusiv prin poziții ferme asumate la nivelul instituțiilor Uniunii Europene. Parteneriatul bilateral este fundamentat pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, și se reflectă în toate palierele cooperării — de la relațiile comerciale, în care România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, până la asistența tehnică instituțională și sprijinul în domenii strategice precum energia, infrastructura și digitalizarea.
Vizita de astăzi confirmă maturitatea și profunzimea dialogului dintre cele două state și angajamentul comun față de obiectivul strategic al integrării Republicii Moldova în familia europeană.
Reamintim faptul că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene coordonează pregătirea, dezvoltarea și funcționarea cadrului legislativ, instituțional și programatic pentru gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente politicii de coeziune alocate României pentru perioada 2021–2027.
