Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, implementează în parteneriat cu Unitatea Militară 0318 București, Unitatea Militară 0472 București (având ca unitate asigurată Unitatea Militară 0198 București) și Inspectoratul General al Poliției Române, proiectul „Consolidarea capacității de investigare a infracțiunilor grave prin îmbunătățirea capabilităților de investigare și examinare digitală – TechTraceTrail – 3T”.
Proiectul este finanțat prin Programul Național 2021 – 2027 Securitate Internă, OS3 – Sprijinirea consolidării capacităților statelor membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea criminalității, a terorismului și a radicalizării, precum și gestionarea incidentelor, a riscurilor și a crizelor legate de securitate, inclusiv printr-o cooperare sporită între autoritățile publice, organele, oficiile și agențiile relevante ale Uniunii, societatea civilă și partenerii privați din diferite state membre, apelul de proiecte IS331B.
Finanțarea nerambursabilă este asigurată, în baza contractului de finanțare IS331B_01/21.05.2026 încheiat cu Autoritatea de Management Afaceri Interne, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Valoarea totală a proiectului este de 4.966.117,00 lei cu TVA, din care 4.469.505,30 lei finanțare europeană nerambursabilă și 496.611,70 lei cofinanțare națională proprie.
Perioada de implementare este de 18 luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv 21.05.2026 – 21.11.2027.
Obiectivul general al proiectului vizează creșterea capacității operaționale a structurilor specializate în combaterea infracțiunilor din sfera criminalității informatice, prin eficientizarea metodelor de investigare (ale SRI și ale IGPR) și prin extinderea posibilităților de analiză și de examinare a probelor digitale ce fac obiectul activităților ilicite facilitate de mijloacele informatice.
Prin scopul și rezultatele sale, proiectul contribuie la consolidarea capacității naționale de prevenire, identificare, investigare și combatere a criminalității informatice, prin dezvoltarea infrastructurii tehnice, extinderea capabilităților de analiză și examinare a probelor digitale, precum și prin creșterea nivelului de pregătire profesională a specialiștilor implicați în activități de investigare a infracțiunilor cibernetice.
Rezultate propuse sunt: creșterea capacității de combatere a criminalității informatice prin dotarea SRI și IGPR cu echipamente pentru extragere, procesare, analiza și examinare a probelor digitale (100 de echipamente); consolidarea capacității de investigare a fraudelor online și a activităților de spălare a banilor, inclusiv cu monede virtuale, prin achiziționarea de licențe software pentru SRI și IGPR (47 de licențe), îmbunătățirea capacității de identificare și investigare a atacurilor de tip ransomware, a fraudelor cu carduri și a compromiterii comunicațiilor de afaceri (Business Email Compromise – BEC) prin achiziția unor abonamente software pentru investigații (2 abonamente SRI), precum și dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul investigațiilor cibernetice, prin instruirea și certificarea a 6 specialiști din cadrul SRI în utilizarea tehnologiilor și metodologiilor avansate de investigare a infracțiunilor informatice.
Detalii suplimentare privind implementarea proiectului puteți obține de la Serviciul Român de Informații, e-mail: [email protected].
Sursă: Poliția Română
