În legătură cu informațiile transmise în spațiul public de către o organizație sindicală cu privire la presupuse activități de recrutare sindicală organizate în școlile de poliție, Centrul de Informare și Relații Publice al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:
Poliția Română și structurile de învățământ aflate în subordinea I.G.P.R. nu susțin și nu favorizează nicio organizație sindicală, toate activitățile desfășurându-se cu respectarea principiilor legalității și imparțialității.
Conducerea instituției respinge speculațiile privind favorizarea unei organizații sindicale, fără bază factuală și reafirmă angajamentul pentru transparență, imparțialitate și respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate.
Orice activitate desfășurată în incinta unei unități de învățământ se realizează în conformitate cu prevederile legale.
Sursă: Poliția Română
