Prevenirea și combaterea bullyingului și a violenței în școli reprezintă o responsabilitate comună, care presupune implicarea tuturor instituțiilor și a întregii comunități.
În cadrul ședinței de astăzi a membrilor Comisiei de Dialog Social, coordonată de prefectul județului Buzău, Leonard Dimian a fost analizată tema „Strategii de combatere a bullyingului și a violenței școlare la nivelul județului Buzău”, prezentată de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Buzău.
Tema și discuțiile au vizat importanța prevenirii acestor fenomene, identificarea unor soluții eficiente și consolidarea colaborării dintre instituțiile responsabile, astfel încât elevii să beneficieze de un climat educațional sigur, bazat pe respect, toleranță și încredere.
Instituția Prefectului va continua să sprijine dialogul și cooperarea între instituțiile implicate, pentru ca fiecare copil să se poată dezvolta și educa într-un mediu în care siguranța și demnitatea sa sunt protejate
