Astăzi,30 iunie 2026 la sediul Instituției Prefectului – Județul Giurgiu, s-au desfășurat lucrările Grupului de Lucru Mixt pentru Romi (GLM), sub conducerea prefectului Ion Ghimpeteanu.
În cadrul ședinței la care a participat si subprefectul Ciprian Alexandru au fost analizate aspectele administrative legate de implementarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, cu accent pe necorelările statistice din teritoriu și pe indicatorii din sistemul de învățământ.
Diferențe între înregistrările UAT și datele de la recensământ
Membrii Grupului de Lucru Mixt au semnalat diferențe demografice majore între evidențele oficiale raportate de Unitățile Administrativ-Teritoriale (UAT), care însumează un total județean de 13.831 de persoane, și cele înregistrate de Institutul Național de Statistică (INS), de doar 11.951 de persoane, rezultând o discrepanță totală de 1.880 de cetățeni. Consilierul județean Mihăiță Grigore, președintele Alianței pentru Unitatea Romilor Giurgiu, a menționat că majoritatea primăriilor au preluat datele INS fără o verificare actualizată în teren.
Situația numerică pe localități:
Documentele oficiale relevă comunități reprezentative în localități precum Municipiul Giurgiu (2.850 persoane la UAT vs. 2.212 la INS) și Vărăști (1.163 la UAT vs. 1.165 la INS). În schimb, desincronizări masive apar la Vedea (702 la UAT vs. 258 la INS) și Roata de Jos (670 la UAT vs. 285 la INS).
Subraportări și omisiuni critice:
La Ghimpați, primăria figurează în evidențe cu doar 100 de persoane, deși datele INS înregistrează 501, iar cele ale unităților școlare indică 600 de copii.
De asemenea, în localități precum Băneasa, Cosoba, Greaca și Grădinari, primăriile au raportat 0 cetățeni în evidențele UAT, deși la recensământ figurează populație declarată (de exemplu, 50 de persoane la Hotarele și 24 la Grădinari).
La Florești-Stoenești, primăria raportează 0, deși INS înregistrează 14 persoane, iar la Stoenești sunt raportate doar 29 de persoane.
Cauzele necorelărilor statistice:
S-a precizat că reticența unor cetățeni în a-și declara etnia este legată de probleme juridice, mulți deținând locuințe doar în baza unor chitanțe de mână, fapt ce generează temeri de ordin administrativ. De asemenea, numărul de doar 7 recenzori de etnie romă angajați la nivel de județ a fost total insuficient pentru a asigura o colectare completă a datelor.
Consecințe în planul resurselor umane și al proiectelor locale
Urmarea directă a acestor raportări incomplete este imposibilitatea primăriilor de a justifica înființarea și finanțarea unor posturi necesare.
Spre exemplu, în municipiul Giurgiu, la un număr de 8.500 de persoane declarate ca aparținand etniei rome au fost repartizate doar 12 posturi de mediatori sanitari, conform legii.
Lipsa înregistrărilor corecte afectează înscrierea cetățenilor în Sistemul Informatic Integrat (SIE), derularea proiectelor de cadastru (cărți funciare) și eliberarea actelor de identitate.
Situația din unitățile școlare și indicatorii de abandon
Dezbaterile privind educația au adus în atenție indicatorii riguroși înregistrați în cadrul sistemului de învățământ local:
Dinamica pe cicluri și abandonul la liceu:
Din aproximativ 120 de elevi romi care acced anual în învățământul liceal, doar în jur de 70 continuă studiile.
În primul an de liceu se înregistrează o pierdere masivă de 40 de elevi (peste 33%), din cauza dificultăților de adaptare la ritm.
Fenomenul de abandon școlar crește la finalul clasei a VIII-a. preponderent la fete, care sunt și principala resursă pentru viitorii mediatori școlari în cazul fericit al obținerii diplomei de bacalaureat.
În cazul băieților, parcursul școlar se oprește frecvent în clasa a X-a, obiectivul principal fiind strict obținerea permisului de conducere.
Situația pe unități pilot și comunități (Date IȘJ):
Colegiul Național „Ion Maiorescu” GiurgiuÎ
În perioada analizată, unitatea a înregistrat un număr stabil de elevi romi la nivel liceal: 40 de elevi în anul școlar 2022/2023, 37 de elevi în 2023/2024 și 39 de elevi în 2024/2025. Fenomenul de abandon școlar a fost aproape inexistent, raportându-se 0 cazuri în primii doi ani și o singură excepție de 2 cazuri de abandon înregistrate în anul școlar 2024/2025. Cu toate acestea, datele de prognoză pentru anul școlar 2025/2026 indică o contracție severă a efectivelor în etapele avansate, mai figurând doar 4 elevi înscriși în clasa a XII-a.
Liceul Teoretic „Tudor Vianu” Giurgiu
Această unitate de învățământ menține indicatori liniari și efective reduse de elevi romi pe parcursul celor trei ani monitorizați. S-au înregistrat 9 elevi în anul școlar 2022/2023, 12 elevi în 2023/2024 și 8 elevi în 2024/2025. Pe întreaga durată a acestei perioade, cifra abandonului școlar declarat a rămas constant la zero. Pentru anul școlar în curs (2025/2026), dinamica se menține stabilă, fiind înregistrați doar 9 elevi în clasa a XII-a.
Comuna Clejani : De la un volum de 123 de elevi la primar și 69 la gimnaziu în 2022/2023 (cu 11 abandonuri cumulate), cifrele ajung în anul 2025/2026 la doar 21 de elevi rămași în clasa a VIII-a.
Comuna Herăști: Scăderea este similară, evoluând de la 87 elevi la primar și 46 la gimnaziu în 2022/203 (cu 10 abandonuri), până la o cohortă de doar 16 elevi înregistrați în clasa a VIII-a în anul școlar 2025/2026.
Reticențe în raportarea etniei:
S-a semnalat existența unor situații în care managementul școlar evită înregistrarea etniei elevilor, pentru ca aceștia să nu influențeze statistic rata generală de promovabilitate a unității de învățământ la examenul de Bacalaureat.
Măsuri administrative stabilite de Instituția Prefectului
Liderii comunității rome au subliniat importanța integrării în muncă prin educație și sustenabilitatea pe termen lung a sistemelor sociale, arătând că peste 30 de ani structura demografică se va modifica radical astfel încât, în ciuda redticiențelor de declarare, populația de etnie romă ar putea fi majoritară.
În plus, deficitul actual de personal de pe piața muncii atrage deja importul de forță de muncă din Nepal și ar fi de dorit ca acesta să fie corectat, în mod sustenabil, cu personal autohton, de etnie romă, instruit in prealabil.
Ca răspuns instituțional, prefectul Ion Ghimpeteanu a anunțat transmiterea unor adrese oficiale de actualizare a datelor către toate cele 54 de localități din județ.
La rândul său, subprefectul Ciprian Alexandru a solicitat asociațiilor de profil intensificarea campaniilor de conștientizare privind asumarea identității. Totodată, s-a aprobat măsura înființării unor grupuri de lucru locale în cele 27 de comunități care depășesc pragul de 600-700 de persoane, structuri care vor reuni reprezentanții primăriilor, directorii de școli și liderii locali pentru o coordonare unitară.
La sfârșitul ședinței, prefectul județului, Ion Ghimpeteanu, le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru implicare și participare; „Cooperarea corectă între părinți, instituțiile de învățământ și autoritățile locale reprezintă fundamentul necesar pentru îmbunătățirea indicatorilor sociali și educaționali din județul nostru.”
Totodată, acesta a adăugat că obiectivele stabilite se vor concretiza cu succes prin sprijinul direct al familiilor și prin implicarea activă a directorilor de școli, facilitând astfel depășirea reticențelor semnalate în teritoriu.
