COMUNICAT DE PRESĂ
Joi, 26 iunie 2025, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la festivitățile prilejuite de Ziua Drapelului Național.
„Zile ca aceasta ne dau prilejul să ne manifestăm dragostea față de țară așa cum suntem datori să o facem. Pentru că, dacă ne iubim cu adevărat țara, trebuie nu doar să o spunem, ci și să o arătăm, prin respectarea legii, prin modul în care ne îndeplinim atribuțiile la locul de muncă, prin ideile pe care le avem pentru a ne dezvolta propria viață, prin implicarea în societatea civilă. Putem să ne arătăm dragostea față de țară în multe feluri.
Nu este suficient să strigi de dimineață până seara că îți iubești țara. Este bine să o spunem răspicat, dar această declarație trebuie să fie însoțită și de fapte.
Este clar că, într-o lume care devine tot mai globalizată, trebuie să găsim o cale de mijloc prin care să păstrăm tot ceea ce înseamnă sfânt și românesc. Credința creștină, limba română, portul tradițional, obiceiurile, gastronomia românească, toate acestea sunt lucruri de suflet care ne leagă și ne-au ținut uniți timp de două mii de ani. Dar, în același timp, trebuie să fim adaptați și la ceea ce se întâmplă în Europa și în lume.
Eu nu cred că, fiind o țară de nivel medie, România poate să se opună curentului global. Părerea mea este că trebuie să ne adaptăm și cu experiența de diplomație pe care o avem de două mii de ani, vom reuși să progresăm.
Cred cu tărie că, așa inteligenți cum suntem, așa gospodari cum sunt unii dintre noi, și așa diplomați cum știm să fim, suntem pe calea cea bună. Probabil că mai trebuie să lucrăm puțin la ritm. Dacă am avea un ritm mai alert, am obține rezultate și mai bune. Dar totul depinde de noi toți, să facem echipă.
Nu se poate ca, atunci când vorbim de simboluri naționale, steagul, stema, să nu ne gândim la ideea de unitate. Aceste simboluri ne unesc cu adevărat.
Nu e nevoie neapărat de sacrificii, dar un efort de a fi mai uniți și de a construi împreună este posibil și necesar. Tocmai de aceea, vă transmit astăzi că trecem printr-o perioadă în care avem mai mult ca oricând nevoie de pace!
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
La mulți ani, Drapelului Românesc!
La mulți ani, ialomițeni!“
