Astăzi, 26 iunie 2025, începând cu ora 10:00, pe Platoul Central din fața Palatului Administrativ din Zalău, a avut loc o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Drapelului Național al României .
Evenimentul a fost organizat cu participarea autorităților publice locale și județene, a reprezentanților instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și a cetățenilor care au dorit să marcheze împreună această zi de profundă semnificație pentru identitatea națională.
Ceremonia a cuprins intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios, alocuțiuni ale oficialităților și momentul solemn al înălțării Drapelului României pe catarg.
Cu această ocazie, prefectul județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan , a transmis următorul mesaj:
„ Tricolorul este legătura noastră cu trecutul, cu valorile naționale și cu datoria de a construi un viitor demn pentru toți românii.”
Ziua Drapelului Național ne reamintește de valorile pe care se fundamentează statul român: unitatea, demnitatea și respectul față de istorie. Tricolorul este un simbol al sacrificiului și al aspirației către libertate, iar celebrarea sa este un gest de respect față de cei care au luptat pentru țară și un angajament pentru generațiile viitoare.
