Sesiunea pentru depunerea solicitărilor de finanțare s-a închis pentru componenta dedicată modernizării unităților de procesare prin intervenția DR-23 „Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene”. Închiderea s-a realizat conform calendarului sesiunii, termenul final pentru depunerea cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 fiind 16 februarie 2026, ora 16:00. „În primele 5 zile de la deschiderea sesiunii am epuizat fondurile disponibile pentru componenta înființare unități de procesare prin DR-23, cu mult peste plafonul alocat – am avut solicitări de peste 400 de milioane de euro raportat la o alocare de 82 de milioane de euro – iar acum am închis la termen și componenta modernizare. Prin cererile de finanțare depuse la AFIR, avem un semnal clar și concret din partea mediului economic și al sectorului agroalimentar care arată că România are nu doar nevoie, ci și capacitatea de a investi rapid și consistent în procesare, pentru a transforma materia primă agricolă în produse finite cu valoare adăugată. Intervenția DR-23 demonstrează că direcția asumată prin Planul Strategic este una corectă: investițiile în procesare sunt cheia creșterii competitivității, a consolidării lanțurilor valorice și a dezvoltării durabile a mediului rural. AFIR va continua să susțină acest parcurs cu instrumente financiare solide și cu un ritm de implementare adaptat nevoilor reale din economie” a declarat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. În total, pentru cele două componente ale intervenției DR-23, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit on-line 273 cereri de finanțare în valoare de 525,5 milioane de euro (525.507.980 €), ceea ce reprezintă un procent de consumare a alocării disponibile de 319%. Din totalul fondurilor solicitate, pentru componenta înființare, procesatorii au depus în primele 5 zile ale sesiunii 124 de proiecte în valoare de 400,8 milioane de euro. De asemenea, în intervalul 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026, pentru componenta modernizare a intervenției DR-23, AFIR a primit on-line 149 de solicitări de finanțare a investițiilor în valoare de 124,7 milioane de euro.
Alte articole
Seara de solidarizare cu scriitorii si jurnalistii georgieni la Cenaclul „Mariana Marin”
noiembrie 3, 2026Uniunea Scriitorilor din Romania si Centrul Cultural Armean, in parteneriat cu PEN Romania, organizeaza miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 18:30, o editie…
Vodafone lansează campania „Black Friday FARA RIVAL” între 3 și 15 noiembrie 2026
noiembrie 3, 2026Vodafone demarează campania „Black Friday FARA RIVAL”, care se desfășoară între 3 și 15 noiembrie 2026 și include oferte la smartphone-uri, gadgeturi, accesorii, precum…
„Alexa & Brăteanu – Configurații ale prezentului”. O întâlnire cu arta contemporană la Sala „Constantin Brâncuși” din București
noiembrie 3, 2026Angelica Alexa și Costin Brăteanu expun la Palatul Parlamentului, într-un dialog artistic despre identitate, culoare, sensibilitate și sensurile profunde ale existenței. Vernisajul va avea…
Anytime România introduce plata în trei rate fără dobândă pentru asigurările achiziționate online
noiembrie 3, 2026Anytime România, brandul de asigurări digitale al Interamerican și parte a Grupului Achmea, oferă clienților mai multă flexibilitate prin introducerea opțiunii de plată a…
