Conferința Diaspora – Iași 2026
DIASPORA ROMÂNEASCĂ – RĂDĂCINI ȘI ORIZONTURI
Locație: Iași, România, Sala “V. Pogor” a Primăriei Municipiului Iași
Perioada: 12-13 august 2026
Organizator: Primăria Municipiului Iași
Parteneri: UNIFERO, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” – Academia Română, Filiala Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, ADRI- Asociația Femeilor Românce din Italia, Scoala Românească de la Haga, Asociația România Levant, RePatriot România, Asociația ART – Meșteșugurile Prutului, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Iași Tv Life, MPlusTv Internațional
Ziua 1
8.30 – 9.00 Primire invitați
09:00 – 11.00 | Deschiderea oficială
Intonarea imnului de stat al României Cuvânt de bun venit – Primarul Municipiului Iași Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Iași Părintele Neculai Dorneanu, Inspector Eparhial la Sectorul Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor
Discursuri:
o Reprezentant DRP (Departamentul pentru Românii de Pretutindeni) – Radu Cosma – Director DRP o Marius Bostan, fondator RePatriot România o Reprezentanți ai corpului diplomatic și consular al României – E.S. Camelia Radu, Ambasadorul României în Peru, – E.S. Dan Stoenescu, Ambasadorul României în R. Pakistan, – E.S. Daniel Florea, consul Liban o Reprezentanti ai autoritatilor și instutuțiilor locale locale (CJ, ISJ, Academia Româna etc)
Rodica Nassar, Camera Deputaților Daniel Șandru, director Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Ion Coser, Consul General al R. Moldova la Iași Paul Butnariu, președinte Camera de Comerț și Industrie Iași Gabriela Haja, Director, Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română, Filiala Iași Prof. Gabriela Conea inspector pentru proiecte educaționale , Inspectoratul Școlar Județean Iași Prof. Elena Calistru, consilier al ministrului educației, director Colegiul “Național” din Iași Prof. Gabriela Săndulescu, Director Colegiul “Mihai Eminescu” Iași Călin Humă, consul onorific al României la Winchester Felicia Akkaya, președinte Camera de Comerț Româno-Britanică Dr. Warga Enayati, fondatorul Rețelei Private Regina Maria și al Enayati Medical City Cristian Anghel, Director General Tarom
Reprezentanți ai comunităților românești din Diaspora – partenerii conferinței (SUA , Europa, Orient, America de Sud, Asia, Australia etc)
Sandra Pralong, fost consilier prezidențial pentru românii de pretutindeni Smaranda Cazan Livescu, președinte UNIFERO Anca Cheaito, președinte Asociația România Levant Silvia Dumitrache, președinte ADRI, Asociația Femeilor Românce din Italia Bogdan Gavază, director, Școala Românească de la Haga Elena Drăghicescu, președinte Clubul Helveto-Român din Lucerna, Elveția Mirela Fanea, scriitor, Romania Prof. Ardeshir Vahidi, Cambridge University , Marea Britanie Prof. Daniela Iancu, Universitatea Sorbona Paris, Franţa Mioara Gram, Realizator Radio ProDiaspora Ayako Funatsu, Domnițe cu altițe Mariuca Mihailescu, Români de Poveste, Bucureşti Diana Cheaito Bassim, medic primar, România Diana Gini, Spania Steffie Banu, RoConect UK Cătălin Anton, fotograf, New York Diana Rotundu, Asociația Zalmoxis- Raices Rumanas din Peru Emanuel Minea, Marea Britanie Lupu Maria Alexandra, Justiţie pentru Minori, Iaşi Gabriel Manole, IT, Iași Mihaela Anghel, presedinte Kiwanis Group San Marino Andrei Pennazio, pictor, Italia /România Cristina Simion, curator de artă, Germania Raluca Virlan-Bondor, Institutul Francez din Iași
Gina Dumitriu, Scoala Românească din Terni Dan Burcea, Franța Maura Anghel, jurnalist Iaşi Maria Florea, TVR Iaşi Dan Lungu, scriitor, Iaşi Mara Herlo, studentă YUNA – Tineretul Democrat, Berlin Josif Herlo, preşedinte Asociaţia Al.I.Cuza din Heidelberg Vasile Surdu, Director, Direcția Ȋnvățământ General Cimișlia, R. Moldova Miruna Căjvăneanu, RoZoom Press, Italia Liviu Hopârtean, președinte Arthis – Casa de Cultura Belgo-Română, Belgia Oana Ursache, lector de limbă română la Universitatea de Limbi Moderne Islamabad, Pakistan Iurie Levcic, Centrul Bucovinean de Artă, Cernăuți, Ucraina Florin Morariu, RoConect Londra Maura Termure, CeO HIO Doina Sandu Manager DHV Ligia Ghercă, antreprenor Cafepedia
11.00-11.15 Pauză de cafea
Lia Anton în dialog cu Victor Ionescu, specialist politici publice 11.15 – 13.15 Atelier 1 – Antreprenoriat : inițiativă, inovație, investiții
Participanții sunt invitați să-și descrie propriile povești de succes în Diaspora, astfel încât să constituie un fundament solid al programelor de susținere a IMM-urilor și startup-urilor din țară. Totodată, antreprenori români din Diaspora, în mod special, femeile-antreprenor, pot oferi soluții de repatriere a capitalului și sprijin pentru inițiative antreprenoriale în România.
11.15-12.15 Modul 1 moderat de Marius Bostan, Claudiu Damian
Antreprenori români între Diaspora și Acasă: inițiativă, inovație și investiții care construiesc punți
1. Arătăm prin exemple concrete că diaspora românească poate fi o resursă reală de dezvoltare economică pentru România. Nu doar prin capital financiar, ci și prin experiență, know-how, standarde profesionale, contacte internaționale și deschidere către piețe externe.
2. Transmitem publicului că antreprenorii români din diaspora pot construi punți reale între România și țările în care activează. Ne dorim ca discuția să meargă dincolo de mesajul emoțional „românii plecați rămân conectați cu țara” și să ajungă la întrebarea practică: cum putem transforma această conexiune în colaborări, investiții, proiecte și oportunități concrete?
3.Oferim publicului inspirație, dar și instrumente practice. Participanții ar trebui să plece din acest panel cu câteva idei clare: ce înseamnă să construiești o afacere în diaspora, ce lecții pot fi aduse în România, ce bariere există în relația cu țara și ce ar trebui îmbunătățit pentru ca antreprenorii români din afara granițelor să investească sau să colaboreze mai mult cu România.
Mesajul principal pe care mi-aș dori să îl transmitem este acesta:
Diaspora românească nu înseamnă doar plecare, ci și circulație de idei, capital, competențe și oportunități. România nu trebuie doar să își cheme diaspora acasă, ci să construiască mecanisme reale prin care românii din afara granițelor să poată contribui, investi, colabora și deschide uși pentru economia românească.
• Gafton George, om de afaceri, Franța
• Gritto Horaţiu, om de afaceri, Olanda și România
Lia Anton în dialog cu Prof. univ. dr. Radu Iliescu, Prorector pentru Strategia de dezvoltare instituțională, Management academic, Digitalizare și Relația cu sindicatele și societatea civilă.
12.15-13.15 Modul 2 moderat de Marius Alexa „Conectăm Diaspora prin Antreprenoriat, Tehnologie și Piețe Globale
Speakeri: 1.Deschiderea panelului & Introducere:12:15 – 12:20 (5 min). Vorbitor: Amalia Georgescu Setarea contextului: Rolul comunităților de afaceri în sprijinirea diasporei economice și introducerea invitaților. 2.Orizonturi Globale: Rețeaua Club Afaceri.ro:12:20 – 12:30 (10 min). Vorbitor: Marius Alexa Cum conectăm inteligența economică românească de pretutindeni. Strategia globală a rețelei ca pod între România și piețele internaționale. 3.Studiu de caz: Evenimentul Afaceri.ro Atlanta 2026:12:30 – 12:40 (10 min). Vorbitor: Gabriel Vasile/ ȋnlocuitor Oportunități concrete de conectare, parteneriate și extindere pentru antreprenorii români pe piața din SUA. 4.Iașul este ACASĂ pentru Business:12:40 – 12:50 (10 min). Vorbitor: Mihaela Amariei Oportunități locale de investiții, mentorat și proiecte colaborative prin Club Afaceri.ro Iași pentru românii care revin sau investesc în țară. 5.Tehnologie și Inovare transnațională:12:50 – 13:00 (10 min). Vorbitor: Iulian Costan (Club Afaceri.ro Iconic) Ecosistemul IT de la Iași ca motor de scalare: cum se poate conecta diaspora cu experții în tehnologie și transformare digitală. 6.Sesiune de Întrebări & Răspunsuri (Q&A):13:00 – 13:15 (15 min).
Vorbitori: Toți invitații din panel Discuții libere cu participanții din sală și din online (chat-ul platformei hibride). Concluzii și pași următori. 13.15-14.15 Atelier 2 MPLUS TV Internaţional – vector al patrimoniului identitar românesc și al dialogului intercultural în spațiul diasporei contemporane
Moderează: Anca Cheaito – redactor șef MPlusTv Internațional, Dan Constantin președinte UZPR, Petru Frăsilă director MPlusTv Internațional
Intervenții:
George Daraban – director Askro MPlusTv Londra – Anglia Carmen Cristina Oltean – redactor şef MPlusTv Toronto – Canada Laura Cătălina Dragomir – redactor șef M Plus Madrid – Spania Mariana Bargan – redactor șef MPlusTv Atena – Grecia Maria Mois – redactor șef M Plus Tv Paris – Franţa Valentina Banu- redactor șef M Plus Tv Nürnberg – Germania Elisabeta Cioată-Burduja – redactor șef M Plus Tv Torino – Italia Ecaterina Pâslariu – redactor șef M Plus Tv Cremona – Italia Eugenia Tofan – redactor șef M Plus Tv Chișinău – Rep. Moldova (online) Maria Grecu –redactor șef MPlusTv New York – SUA (online) Geanina Abul Haija – redactor sef MPlusTv Amman – Iordania (online) Maria Adriana Tillich – redactor sef MPlusTv München – Germania (online)
14.15 – 14.45 Pauza de prânz
Moderatori: Magda Axinte și Lucian Bălănuță
14.45 – 16.15 Atelier 3 Comunicare : Cum comunică Diaspora cu țara ? Cum comunică Diaspora cu Diaspora ?
Participanții sunt invitați să identifice, printre altele, modul cum se construiesc legăturile între Diaspora și instituțiile publice locale și centrale din România, diferitele exemple de bune practici și metode de comunicare între comunitățile românești din Diaspora, diferitele modalități tehnologice tradiționale și actuale de conectare a românilor din întreaga lume. Pe scurt, cum comunicăm și colaborăm transnațional?
Oana Poleacec, vicepreședinte Asociația Italia-România un viitor împreună, coordonator proiect Biblioteca românească în Italia Mihaela Toader, Portugalia Elena Chiaburu, România Aura Imbarus, reprezentant al diasporei din Los Angeles şi Spania Marina Luiza Cristea, fondator Festivalul “Primăvară românească, pretutindeni” Mioara Corozel Cherki, Franța
Evelyne Croitoru, UZPR România George Roca, Australia Cristina Petrescu, Emiratele Arabe Unite Violeta van den Berg Jianu, Olanda Raluca al Haddad, jurnalist Adriana Buzamurga, antreprenor, Italia Marinela Rusu, Grecia/România Ciprian Apetrei, RoZoom Press Mihaela Ciobănescu, Franta Monahia Dorotheea, Franța Ana Maria Negară, artist, Iasi Liviu Moron, Belgia/Franta/Romania Sorina Ivanescu, Londra Ionela van Reese Zota, Germania Iurie Raileanu, Italia Mircea Florescu, Spania Claudiu Focsa, Franţa Ion Nalbitoru, România Iulia Andrei, SUA
16.15 – 17.00 Atelier 4 „Diaspora românească: Dialog, informare și conectare pentru viitor” (12 august, 16:15 – 17:00), moderat de Silvia Dumitrache, presedinta Asociatiei Femeilor Romance din Italia – ADRI. Participanti:
Laura Albu – membra GREVIO (Grupul de Experți pentru Acțiunea Împotriva Violenței Împotriva Femeilor și Violenței Domestice) din cadrul Consiliului Europei, membră a Grupului III al Comitetului Economic și Social European, președintă executivă a Fundației Centrul de Mediere si Securitate Comunitară din Iași şi presedinta Romanian Women's Lobby.
Ciprian Constantin NECULA, director executiv adjunct al AJOFM Iași Irina Maria Sile – vicepreședintă a Romanian Women’s Lobby, membră în Board- ul European Women’s Lobby și directoare de dezvoltare programe în cadrul Asociației UNIC. Marian Pîslariu – asistent social principal (DGASPC Iași, Lector. univ. asoc. Dr. Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași Dorelia Lipsa – cercetătoare în domeniul sănătății publice.
Evenimentul este dedicat rolului informării corecte și al comunicării eficiente dintre instituții și cetățeni în domeniul migrației și remigrației, evidențiind importanța accesului la informații clare, actuale și relevante pentru luarea unor decizii bine fundamentate și
Lia Anton în dialog cu Prof.Cristian Ungureanu, prorector, Universitarea de Arte “G. Enescu” din Iasi
17.00 – 17.45 Atelier 5 "Mass-media – punte de dialog între Iași, România și diaspora"
Prof. Petronela Cotea Mihai , jurnalist Radio România Iași , vicepreședinte UZPR-filiala Iași Deschiderea panelului și prezentarea temei. Grigore Radoslăvescu, președinte UZPR Filiala Iași – Extinderea dialogului profesional în diaspora, inclusiv prin recenta înființare, la propunerea și sub coordonarea jurnalistei Petronela Cotea Mihai, a Grupului de Inițiativă UZPR ITALIA. Jurnalista Luiza Diculescu Dinică, director editorial Radio LU -TORINO și coordonator în Italia al Grupului de inițiativă UZPR ITALIA (intervenție online) – Presa românească din Italia – informare, identitate și coeziune comunitară. Mihai Bursuc (prezent în sală) – Fotoreporter, Torino; originar din județul Iași; unul dintre primii membri ai Grupului de Inițiativă UZPR Italia
Tema: Imaginea ca limbaj al comunității.
o Fotografia de presă în slujba comunităților românești. o Experiența profesională în diaspora. Alex Alin Pașaniuc, Iași (prezent în sală) – Ferma ALEX/Gustul de odinioară – Revenirea acasă: experiența acumulată în Italia transformată în dezvoltare locală. Povestea revenirii în România, după 10 ani de muncă în Italia și a investiției realizate în comuna Tibănești-Iași, unde a dezvoltat o afacere integrată în domeniul zootehniei și industriei alimentare (brânzeturi după rețete italiene, dar cu materii prime și forță de muncă locale). Mariana Căueșteanu Răciulă (prezentă în sală) – Interpretă de muzică populară, poetă, scriitoare și meșter popular, originară din județul Iași, stabilită la Torino. Dorul de Iași și de România – identitatea românească prin cultură și creație. Recital de poezie . Giuglio Bertola – Programul „Vino Acasă”: sprijin pentru românii care aleg să revină și să investească în România. Sesiune interactivă (întrebări și răspunsuri)
17.45- 18.00 Concluzii Adina Stoleru – Șef Serviciul Diaspora Primăria Municipiului Iași
18.45 Seară de gală oferită de M Plus Tv Internațional
Ziua 2
8.30 – 9.00 Primire invitați
09 .00 – 13:00
Aurica Ichim, director Muzeul Municipal “Regina Maria” din Iași
Moshe Groper, consilier al Primarului Municipiului Iaşi
Silvia Cozminca, președinte Asociația ART-Meșteșugurile Prutului
9.00 -10.45 Atelier 6 Strategii educative în transdiaspora română
Participanții sunt invitați să evidențieze noi inițiative și noi modalități de predare a limbii române în Diaspora, inclusiv prin identificarea unor parteneriate între școli românești și instituții educaționale din străinătate. În mod special, este de interes local educația lingvistică pentru elevii români remigranți în județul Iași. Totodată, participanții pot oferi soluții de cursuri online, tabere, școli la sfârșit de săptămână și de implicare a tinerilor din Diaspora în proiecte educaționale din România.
9:00 – 9.20 Dr. Alexandru Cohal, Academia Română – Filiala Iași, Migrație, remigrație și educație
9:20 – 9.40 Prof. Mariana Paliev, C.J.R.A.E. Prahova, ILR-LCCR Italia, Limba română pentru migranți și limba română pentru remigranți
9:40 – 10.00 Prof. dr. Daniela Jeder, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Integrarea elevilor remigranți: experiențe din școlile sucevene
10:00 – 10.20 Prof. dr. Antonina Bliorț, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Remigrația școlară în județul Iași. Profilul socio-educațional al elevilor români proveniți din străinătate
10.20 – 10.40 Dr. Alexandru Cohal, Academia Română – Filiala Iași, Adaptarea socio- lingvistică a elevilor remigranți în Iași
10:45-11:00 Pauză de cafea
Lia Anton o introduce pe dna . Dr.Adina Hulubaș, Academia Română – Filiala Iași
11.00 -13.30 Atelier 7 Cultura tradițională în diaspora
Participanții sunt invitați să evidențieze rolul asociațiilor culturale și al bisericilor în transmiterea tradițiilor și obiceiurilor populare în comunitățile de români din Diaspora și în fructificarea unor colaborări culturale internaționale de succes. De asemenea, pot fi
semnalate și inițiate proiecte de promovare a artei și patrimoniului cultural românesc peste hotare.
11:00 – 11:20 Dr. habil. Dan Sîmbotin, Academia Română – Filiala Iași, Limba română în Orientul Îndepărtat: 40 de ani de tradiție în învățarea limbii române în Coreea de Sud
11:20 – 11:40 Dr. Violeta Popescu, Centrul Cultural Italo-Român, dr. Maria Șpan, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Patrimoniul cultural imaterial al diasporei românești din Italia, ca instrument de dialog intercultural
11:40 – 12:00 Luciana Ludușan, Asociația Culturală Villaggio Romeno, Italia, Satul Românesc de la Roma – spațiu viu al tradiției în diaspora
12:00 – 12:20 Dr. Andrei Prohin, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Chișinău, Salvgardarea patrimoniului viu în diaspora basarabeană din Europa
12:20 – 12:40 Dr. habil. Florin Olariu, Academia Română – Filiala Iași, Resurse digitale româneşti pentru promovarea limbii şi culturii române în diaspora
12:40 – 13:00 Dr. habil. Adina Hulubaș, Academia Română – Filiala Iași, O hartă digitală pentru românii de aici și de departe: AccessChRoM. Obiceiurile de naștere din Moldova istorică în format interactiv
13:00 – 13:20 Dr. Daniela Moisa, Université du Québec, Canada, Diaspora ca practică de locuire între lumi: culturi, memorii și apartenențe
13.30 -14.00 Pauza de prânz
14.00 – 16.00
Intervenții asociații românești din diaspora
Moderator: Lia Anton
Ali Cheaito, medic, Franța Ohara Donovetsky, Germania Anca Colibaba, EuroEd, Iaşi Dragos Nelersa, Israel Iulia Badea Gueritee, Franța Valentina Pascal, Italia Andreea Ember, Franța Ana Maria Flegler, Germania Geta Lupu, Iași
Elena Roxana Asandoaie, Grecia Konstantinos Tsourekis, Grecia Luminiţa Căciun,Liban Ioana Marcoux, Franța Cristiana Bota, Ambasador pentru România Ramona Bădărău, Școala de la Haga, Olanda Alina Abrahamian, Armenia Aurora Martin, Armenia Cătălina Bogoi, Maroc Vasile Ghiuta, Canada Tatiana Mironov, Franța Silvia Garmacea, Italia Amira Grigoriu, Spania/România Victoria Bularda, Canada Doina Guriță, Spania/România Filomena Corbu, Romania Eudochia Turchin, Franța Entela Binjaku, Albania Adriana Gabriela Nutu, Macedonia Annie Kenndal, UK Milena Liţoiu, Canada Valeriu Barbu, Roma Mădălina Taciu, Germania Andrei Grozavu, Cuptor cu Dor
16.00 – 16.15 Închiderea conferinței – Primarul Municipiului Iasi
Concluzii generale și propuneri de colaborare pe termen lung
16.15 – 16.45 Cocktail oferit de UNIFERO
Evenimente conexe:
Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric “Carpatica” din Torino – Ziua Diasporei la Iași, ediția a V-a Expoziție Dragoș Pătrașcu, artist vizual, Iași Expoziţie Oana Poleacec, artist vizual, Italia Expozţie de pictură Andrei Pennazio, artist plastic, Italia/România la Palatul Roznovanu din Iași Expoziție de obiecte create de meșteșugari români Lansare de carte / revistă românească din Diaspora
Scanati codul QR pentru consultarea programul extins:
– Sursă: Primăria Municipiului Iași URL: https://www.primaria-iasi.ro/dm_iasi/portal.nsf/atasament/A8F1814E69056E93C2258E4F00459024/$FILE/Program Conferinta Diaspora 2026 program EXTINS cu QR.pdf
