Sprijinul pentru producătorii locali începe prin dialog și prin prezență în teren.
Prefectul județului, domnul Stelian Dolha, împreună cu directorul DSVSA BN, domnul Ioan Bogolin, au efectuat o vizită la una dintre cele mai renumite fabrici de procesare a laptelui din județ, pentru a discuta despre colaborarea cu fermierii și despre contractele încheiate cu furnizorii de lapte.
Scopul acestor întâlniri este identificarea unor soluții care să ofere stabilitate producătorilor, să încurajeze parteneriate corecte și să susțină valorificarea laptelui produs în județ.
Atunci când fermierii, procesatorii și instituțiile colaborează, câștigă întreaga comunitate. Susținerea producătorilor locali înseamnă dezvoltare economică, locuri de muncă și produse de calitate pe mesele noastre.
„Producătorii locali sunt inima economiei noastre județene. Nu putem vorbi despre dezvoltare dacă nu mergem acolo unde se muncește greu, pentru a asculta și a ajuta. Instituțiile statului nu trebuie să fie doar un organ de control, ci un partener real de dialog și sprijin în momentele dificile.” – Stelian Dolha, prefectul județului Bistrița-Năsăud.
