Radio România Muzical anunță o premieră în programul național „Ascultă 5 minute de muzică clasică”: organizarea unei serii de concerte educative susținute de pianista Axia Marinescu, axate pe muzica lui George Enescu și pe creațiile compozitorilor care l-au influențat sau au fost contemporani cu el.
Este pentru prima dată când două inițiative dedicate educației muzicale și accesului la cultură – „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, derulat de Radio România Muzical, și „Enescu în școli și comunități”, dezvoltate de ARTEXIM în cadrul programului „Educație, diversitate și acces la cultură” – se reunesc într-un proiect comun. Scopul colaborării este valorificarea experienței și resurselor celor două instituții pentru a crește impactul muzicii clasice asupra tinerei generații.
Noile evenimente vor avea loc între 2 și 11 noiembrie 2026 și vor ajunge în 24 de școli din București, oferind elevilor oportunitatea de a descoperi muzica clasică prin experiența directă a concertului și prin dialog cu artistul. Inițiativa extinde misiunea programului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, prin care Radio România Muzical aduce în școli, din 2014, înregistrări reprezentative din repertoriul clasic însoțite de explicații accesibile, și se alătură demersurilor ARTEXIM de apropiere a creației enesciene de noile generații și comunități.
Axia Marinescu, una dintre cele mai cunoscute prezențe muzicale românești în spațiul francez, a debutat în 1998, la 11 ani, într-un concert cu Orchestra Națională Radio. A studiat la București, Lausanne, Paris și Bruxelles și, din 2013, este stabilită la Paris, unde a înregistrat mai multe discuri apreciate de critică și a susținut concerte și recitaluri în Europa și Asia. În 2023 a primit Ordinul Meritul cultural în grad de Cavaler din partea Președinției României. Radio România Muzical a invitat-o ca solistă în cadrul recitalului „Moștenitorii României muzicale”, susținut pe 6 iunie 2019 la Sala Radio, în contextul sezonului cultural România–Franța.
Artistă activă și în educație, Axia Marinescu a susținut numeroase concerte pentru școli în Franța și a acceptat cu bucurie invitația Radio România Muzical de a susține întâlniri și cu copiii din România.
Axia Marinescu: „Prin aceste concerte educative, îmi doresc să aduc muzica clasică mai aproape de copii, într-o formă vie, accesibilă și comunicativă. Cred că întâlnirea cu muzica poate trezi curiozitatea, sensibilitatea și bucuria descoperirii, ajutându-i să privească lumea cu mai multă deschidere și să-și formeze o relație personală cu arta.
Dincolo de cunoștințe, muzica cultivă empatia, concentrarea, gândirea critică și discernământul. În societatea de astăzi, în care manipularea și dezinformarea ne pun adesea la încercare capacitatea de a înțelege realitatea, educația artistică poate avea un rol social important: ne învață să ascultăm, să distingem nuanțele și să ne formăm propriile judecăți.
Mai presus de toate, cred că fiecare copil, indiferent de statut, mediu sau poziție sociale, păstrează în sine o înclinație firească spre frumos, pe care muzica o poate trezi și aduce la lumină. Mi-aș dori ca aceste întâlniri să le ofere nu doar informații, ci și emoția unei descoperiri personale, care să-i însoțească mereu și să-i modeleze din interior, încet și temeinic.”
Cristina Uruc: „Programul „Enescu în școli și comunități”, parte a direcției strategice „Educație, diversitate și acces la cultură” pe care o dezvoltăm la ARTEXIM, pornește de la convingerea că întâlnirea cu muzica și cu patrimoniul nostru cultural trebuie să fie o oportunitate accesibilă fiecărui copil. Ne bucurăm că, alături de Radio România Muzical, un partener cu care avem o colaborare de tradiție, putem aduce împreună două proiecte construite în jurul aceleiași misiuni: apropierea muzicii clasice de tânăra generație.
Prin reunirea programelor „Ascultă 5 minute de muzică clasică” și „Enescu în școli și comunități”, ne dorim să amplificăm impactul lor educațional și să transformăm aceste întâlniri în experiențe autentice de descoperire, curiozitate și dialog. Cred că forța unui parteneriat stă tocmai în capacitatea de a construi împreună mai mult decât am putea realiza separat. Iar atunci când instituțiile culturale își unesc resursele și experiența în beneficiul comunității, cultura devine nu doar mai accesibilă, ci și mai prezentă în viața celor care îi vor duce mai departe valorile.”
Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical și inițiatoare a proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”:
„Sunt 12 ani de când înregistrările pe care le-am selectat și comentat, sunt disponibile copiilor și profesorilor în școlile românești. A crescut deja o întreagă generație care a avut acces la acest proiect, tineri care astăzi merg la concerte și se bucură de muzica clasică, care nu este doar o oricare altă muzică, ci tot ce a lăsat mai bun și mai frumos omenirea în arta sunetelor, în ultima mie de ani de istorie.
Muzica clasică merge mână în mână cu gândirea critică, de care avem atât de multă nevoie astăzi; de aceea e important să fim cât mai aproape de viitorul României, de copiii ei, cu tot ce putem noi, adulții, să facem mai bun. Mă bucur că suntem mai mulți cei care ne-am strâns să aducem muzica vie chiar în sălile de clasă unde studiază copiii: Radio România Muzical, Artexim, Asociația Prietenii Radio România Muzical și mediul de afaceri – BRD, Imedica, M Core. Și sunt recunoscătoare și partenerilor acestui proiect, și școlilor care ne primesc la ele acasă, și profesorilor implicați în proiect, dar și copiilor și părinților lor, care vor alege să cultive mai departe în viața lor (măcar) 5 minute de muzică clasică.”
Proiectul este organizat în coproducție de Radio România Muzical și ARTEXIM, împreună cu partenerii: Asociația Prietenii Radio România Muzical, Imedica, BRD Groupe Societe Generale și M Core.
Mai multe detalii despre proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” sunt disponibile la www.romania-muzical.ro/5minute.
Lista școlilor participante
Colegiul național „Elena Cuza”
Școala gimnazială nr. 206
Școala gimnazială „Ion Dumitriu”
Școala gimnazială „Mircea Sîntimbreanu”
Școala gimnazială nr. 280
Școala gimnazială nr. 114 „Principesa Margareta”
Liceul teoretic „Mihail Sadoveanu”
Școala gimnazială „Sf Silvestru”
Colegiul național „George Coșbuc”
Colegiul național „Tudor Vladimirescu”
Școala gimnazială „Constantin Brâncuși”
Liceul teoretic „Miguel de Cervantes”
Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza”
Școala gimnazială nr. 27
Liceul teoretic „Just 4 Kids”
Școala gimnazială nr. 194
Școala gimnazială „Avram Iancu”
Liceul teoretic „Alexandru Vlahuță”
Școala gimnazială nr. 78
Școala gimnazială „Federico Garcia Lorca”
Școala gimnazială nr. 112
Școala gimnazială nr. 80
Liceul Teoretic „Dan Alighieri”
Despre Radio România Muzical și ARTexim: cele două organizații susțin de ani buni proiecte de educație muzicală și inițiative pentru creșterea accesului la cultură, iar prin această colaborare își unesc resursele pentru a apropia muzica clasică de tânăra generație și de comunitățile din România.

