Începând cu 1 ianuarie 2021, Uniunea Europeană aplică o resursă proprie calculată pe baza cantității de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate: o cotă uniformă de 0,80 euro/kg, cu mecanisme de ajustare pentru anumite state membre. Pentru România, acest mecanism s-a tradus în plăți consistente către bugetul UE.
Conform datelor Ministerului Finanțelor, contribuțiile României au fost: 568.441.792 lei în 2021, 967.520.790 lei în 2022, 1.076.896.768 lei în 2023 și 1.316.701.387 lei în 2024. Pentru perioada 1 ianuarie – 1 octombrie 2025, suma indicată este de 1.125.859.520 lei.
Însumate, aceste plăți ajung la 5.055.420.257 lei, adică aproape 1 miliard de euro, evidențiind impactul financiar al plasticului nereciclat asupra bugetului național.
Autorii subliniază trei direcții principale de intervenție. În primul rând, colectarea separată trebuie să fie efectivă și constantă: simpla existență a unei pubele sau a unui sac galben nu e suficientă dacă deșeurile sunt ridicate neregulat, fracțiile sunt amestecate ulterior sau cetățenii nu au instrucțiuni clare despre ce ambalaje sunt acceptate.
În al doilea rând, este necesară trasabilitatea materialului de la generator până la instalația de reciclare. Cantitățile colectate, sortate, respinse și reciclate trebuie să fie coerente și verificabile, pentru a demonstra transformarea deșeurilor în materie primă secundară.
În al treilea rând, toți actorii implicați — producători, organizații care implementează răspunderea extinsă a producătorului, autorități locale, operatori de salubritate, sortatori și reciclatorii — trebuie să folosească indicatori compatibili și comparabili. Distincțiile între cantitatea introdusă pe piață, cea colectată și cea efectiv reciclată trebuie documentate clar.
Pentru firmele care pun pe piață produse ambalate, costurile generate de plasticul nereciclat pun accent pe necesitatea unei abordări care să combine conformarea cu proiectarea ambalajelor. Reducerea greutății, eliminarea componentelor greu separabile, utilizarea formatelor compatibile cu infrastructura de sortare și creșterea conținutului reciclat pot diminua riscurile și pot îmbunătăți circularitatea, însă deciziile trebuie susținute de date tehnice și de cerințele specifice fiecărui ambalaj.
Totodată, companiile au nevoie de evidențe detaliate privind materialul, greutatea, formatul, destinația și canalul de comercializare al ambalajelor, informații esențiale pentru îndeplinirea obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului (EPR) și pentru pregătirea conformării la noile cerințe europene privind ambalajele și deșeurile de ambalaje.
Autorii atrag atenția că plata către bugetul UE, bazată pe plasticul nereciclat, nu înlocuiește necesitatea investițiilor în colectare, sortare și reciclare: contribuția plătită nu construiește automat infrastructură locală și nu rezolvă lipsa trasabilității. Obiectivul public ar trebui să fie reducerea bazei care generează contribuția — mai puține ambalaje inutile, colectare separată mai eficientă și o cantitate mai mare de plastic efectiv reciclat.
Cele aproape 1 miliard de euro plătite pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2025 reprezintă, spun autorii, o măsură clară a costului inacțiunii.
---
Opinii de Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, România
