
Reprezentanții asociației consideră că prezența la Frankfurt oferă o oportunitate importantă de promovare a literaturii române contemporane, prin creșterea numărului de traduceri din autori români pe piețele externe, nu doar pe cele de limbă germană.
AER își dorește ca la Frankfurt 2028 să fie reprezentată literatura română de pe ambele maluri ale Prutului, printr-un stand care să ilustreze creativitatea scriitorilor de limbă română, profesionalismul editorilor şi capacitatea culturii scrise româneşti de a dialoga cu piaţa internaţională. În această logică, editorii sunt pregătiți să colaboreze cu agenți literari, traducători, scriitori, librari și cu instituțiile statului care vor gestiona financiar proiectul, pentru ca statutul de Invitat de Onoare la cel mai important târg de carte profesional din lume „să fie un succes real”.
Breasla editorială subliniază că nu a pus niciodată la îndoială implicarea editorilor și a AER în pregătirea proiectului Frankfurt 2028. Asociația amintește că, înainte de 20 februarie 2026 — data semnării contractului dintre Ministerul Culturii și Târgul de la Frankfurt — au avut loc consultări consistente ale editorilor, atât cu echipa de conducere a Târgului de la Frankfurt, care a vizitat România în iulie 2025, cât și cu angajați ai ministerului. Aceste discuții au condus la schițarea unor organisme consultative pe care ministrul Culturii urma să le înființeze prin ordin de ministru; ordin care nu a fost emis în cele opt luni de la semnarea contractului.
De asemenea, AER precizează că a răspuns convocărilor Ministerului Culturii în iunie, cu ocazia Salonului Internațional de Carte Bookfest de la București, și în iulie, când s-au stabilit principii ale unui protocol de colaborare pe care reprezentanții ministerului nu l-au redactat până în prezent. Nici discuția solicitată de ministrul Culturii în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău, la începutul lunii septembrie, nu s-a concretizat.
În pofida acestor întârzieri, AER regretă că, la opt luni de la semnarea contractului, Ministerul Culturii (semnatarul contractului) nu a prezentat încă o echipă curatorială sau un mecanism instituțional care să permită demararea efectivă a pregătirilor pentru Frankfurt 2028 împreună cu actorii publici şi privaţi necesari. Consiliul Director afirmă că va susține orice inițiativă sinceră care să pornească proiectul cu responsabilitate, având în vedere că este vorba despre „cel mai important proiect cultural extern al României”.
Asociația Editorilor din România (AER) reprezintă editorii din țară și urmărește promovarea cărții și a industriei editoriale românești. AER a participat la consultări privind pregătirea participării României ca Invitat de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028 și își exprimă disponibilitatea de a colabora cu toți actorii relevanți pentru succesul proiectului.