Statul a colectat, pentru 2023, taxe de 11 milioane de euro de la liber-profesioniștii care folosesc platforma SOLO pentru contabilitate

Persoanele Fizice Autorizate (PFA) care au completat și depus Declarația Unică prin platforma de contabilitate digitală SOLO au plătit către stat taxe, impozite și contribuții în cuantum de peste 11 milioane de euro, pentru anul 2023.

Data limită până la care persoanele cu venituri din surse independente (PFA, PFI, chirii, crypto, dividende, indemnizații, vânzare de acțiuni la bursă) au trebuit să-și declare câștigurile prin Declarația Unică a fost 27 mai 2024. Anul acesta, peste 8.100 de Declarații Unice au fost completate și depuse prin intermediul SOLO.

Modificările fiscale intrate în vigoare în august 2022 s-au reflectat în cuantumul taxelor plătite la nivelul anului 2023 și au dus la majorări considerabile pentru anumite categorii de liber- profesioniști. Mai exact, a fost introduse noi plafoane pentru plata contribuțiilor la sănătate și pensie, salariul minim brut a fost majorat, iar plafonul până la care o activitate independentă este încadrată la norma de venit a scăzut de la 100.000 de euro la 25.000 de euro, ceea ce a afectat, în primul rând, specialiștii în IT.

Conform datelor analizate de SOLO, categoria de specialiști care au contribuit cel mai mult la stat sunt cei din industria de IT, care au plătit taxe în cuantum de 4,5 milioane de euro, urmați de consultanți (1,4 milioane de euro), specialiști în marketing și comunicare (1,1 milioane de euro) și medici (700.000 de euro). Lista este completată de specialiști în coaching, traineri și profesori, care au contribuit cu 400.000 de euro, specialiștii în design și curieri (300.000 de euro fiecare).

Din totalul PFA-urilor care și-au completat și depus Declarația Unică prin SOLO, peste 3.300 au avut și statutul de angajat cu contract de muncă în 2023, peste 850 au avut statut de studenți, iar peste 500 de PFA-uri au avut venituri și din alte surse.

„Observăm o tendință în creștere a celor care, deși au deja un loc de muncă stabil sau sunt încă studenți, doresc să își diversifice veniturile prin activități suplimentare. Aceștia au, însă, nevoie de predictibilitate fiscală și legislativă, care a lipsit în ultimii ani din cauza modificărilor fiscale semnificative ce au afectat liber-profesioniștii”, spune Annemarie Fabian, Head of Growth SOLO.

Peste 3.600 dintre PFA-uri au direcționat 3,5% din impozitul pe venit către peste 630 de ONG-uri prin intermediul SOLO, suma totală redirecționată fiind de 90.000 de euro. Acesta a fost ultimul an când a mai fost posibilă redirecționarea a 3,5% din impozitul pe veniturile din activități independente pentru sprijinirea ONG-urilor, urmând ca de anul viitor, doar cei care obțin venituri din salarii să mai poată face acest lucru.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro