Retail: România, o destinație profitabilă cu 4,5 milioane mp de spații de retail moderne la final de 2024.

În 2024, stocul de spații de retail modern va depăși 4,5 milioane de metri pătrați, stabilind un nou record pentru România. Mai mult de 185.000 de metri pătrați sunt preconizați a se adăuga stocului existent pe parcursul anului curent dacă luăm în considerare doar proiectele aflate deja în construcție.

Formatului specializat (parc de retail) este cel preferat de dezvoltatori, lucru care se observă cu ușurință atât în viitoarele dezvoltări, reprezentând 95% din totalul formatelor planificate, cât și la nivelul proiectelor aflate deja în construcție la nivel național, în care este formatul predominant ce urmează a fi livrat. Pitești este orașul care va beneficia de cel mai mare proiect aflat în construcție și care este programat să fie lansat pe piață în această lună, respectiv Argeș Mall, un concept de 52.100 mp GLA (gross leasable area) dezvoltat de Prime Kapital.

Potrivit raportului special Romania Retail Destinations 2024, lansat de CBRE România, principalele orașe din țară analizate de compania lider al pieței de consultanță imobiliară vor atrage în perioada următoare aproximativ 185.000 mp în diferite stadii de construcție. Cele mai mari ponderi ale livrărilor sunt concentrate în București sau în proximitatea acestuia, urmat de Iași, Cluj, Brașov și Timișoara.

România își susține poziția de piață atractivă pentru retailerii internaționali dispunând de avantaje relevante pentru aceștia, cum ar fi: o putere de cumpărare în creștere, un ritm susținut de consum în sectorul de retail, un apetit constant pentru branduri noi, forță de muncă educată și o rată de neocupare a spatiilor existente foarte scăzută (sub 3% în medie). Dacă analizăm mai îndeaproape capitala, unde se află aproape o treime din stocul modern de retail, locuitorii Bucureștiului dispun de o putere de cumpărare semnificativă, care a depășit-o pe cea a orasului Budapesta - cea mai apropiată capitală din Europa Centrală și de Est din acest punct de vedere. De asemenea, orașe importante precum Cluj-Napoca și Timișoara sunt la rândul lor foarte aproape de nivelul capitalei. În ceea ce privește ratele de neocupare, Bucureștiul rămâne la un nivel foarte scăzut, cu o rată de neocupare generală sub1,0%.

"Faptul că stocul de spații comerciale moderne va depăși un nou plafon perceptual poate părea impresionant, și totuși acesta nu este suficient. Mulți retaileri internaționali sunt foarte interesați să intre pe piața românească, iar cererea de suprafețe mari a crescut. 2024 se conturează deja ca un un nou an dinamic din punct de vedere comercial, având în vedere brandurile care au deschis sau și-au anunțat intenția de a deschide locații în România: nume precum KIKO Milano sau Happy Restaurants, dar și multe altele care vor urma din sectoarele sport, convenience, fashion și beauty. România dispune de un potențial ridicat de a atrage noi branduri internaționale majore în viitorul apropiat, iar faptul că expansiunea lor aici este asigurată de experiența noastră extensivă și unică este o reteta intotdeauna castigatoare" explică Carmen Ravon, Head of Retail Occupiers at CBRE.

Comerțului online înregistrează la rândul său o creștere anuală constantă, volumul prognozat pentru 2023 fiind de 7,0 miliarde de euro - ceea ce înseamnă o majorare de 11% de la an la an. În ciuda acestui aspect, segmental ecommerce se confruntă cu propriile provocări datorate faptului ca unul dintre criteriile importante care îi ghidează pe cumpărătorii afectați de fluctuațiile de preț este prudența.

Companiile continuă să își concentreze activitatea pe centre comerciale sau parcuri de retail, vizând deschiderea mai multor magazine, iar românii își mențin apetitul ridicat pentru fashion, chiar și în ciuda provocărilor economice, ceea ce plasează țara noastră pe lista retailerilor care urmăresc să își extindă afacerile la nivel regional. 9 companii noi, în principal din sectoarele de fashion și food & beverage, au ales să intre pe piața românească în 2023, 5 dintre acestea inaugurându-și primele unități în cursul anului trecut. Alte patru și-au anunțat intenția de a deschide un magazin sau și-au asigurat un spațiu de retail și se pregătesc de lansarea afacerii, un exemplu în acest sens fiind Happy Bar & Grill, care a comunicat prima unitate în AFI Cotroceni.

"Scena de retail din România este un amestec fascinant de zone consacrate și potențial neexploatat. Raportul Romania Retail Destinations 2024 al CBRE oferă un ghid pentru navigarea în complexitatea acesteia. Înțelegând dinamica unică a fiecărui oraș, companiile își pot adapta strategiile pentru a înregistra succesul pe termen lung", a adăugat Daniela Gavril, Head of Research la CBRE România.

În ceea ce privește stocul total de retail existent, Bucureștiul se află pe primul loc, cu 1,25 milioane de mp, urmat de Timișoara (218.800 mp), Constanța (183.600 mp), Brașov (181.000 mp) și Craiova (175.000 mp). Deși puterea de cumpărare a clujenilor se situează pe locul 3, după București și Timișoara, municipiul a ieșit în afara top 5 orașe în ceea ce privește stocul modern de retail în condițiile în care nu a mai înregistrat livrări din 2022, când dispunea de aceeași suprafață toatală de 157.600 mp.

În același timp însă, Cluj-Napoca are cea mai mare chirie de tip prime pentru centrele comerciale, de 70 euro/mp/lună, după București care atinge pragul de 80 euro/mp/lună. Iași, Timișoara și Constanța raportează valori de 60-65 Euro / mp / lună, în timp ce restul orașelor din analiză se situează la 45 Euro / mp / lună.

La finalul anului 2023, centrele comerciale, care sunt considerate formatul tradițional de retail, revendică la nivelul întregii țări puțin peste un sfert din totalul suprafeței noi de ofertă, spre deosebire de formatul parcurilor de retail care reprezintă 73% din suprafața nou inaugurată. Apetitul pentru formatul specializat (parcuri de retail) are constant o pondere tot mai mare în cadrul livrărilor anuale și această tendință poate fi observată în cifre începând cu anul 2021, când dezvoltatorii de retail s-au axat cu preponderență pe scheme care îndeplinesc trei puncte esențiale: dimensiuni mici cu potențial de creștere, ușor de accesat, și aproape de utilizatorii finali, chiar dacă asta înseamnă în afara capitalei sau a principalelor orașe regionale.

În același timp, stocul modern din principalele orașe continuă să favorizeze formatele de tip centru comercial, în aproape toate orașele analizate înregistrându-se valori de peste 60% din stoc local. O excepție notabilă este Oradea, unde parcurile de retail reprezintă 54%, în contrast cu Brașovul, unde centrele comerciale înregistrează cea mai mare pondere, respectiv 94%. În ceea ce privește orașele cu cele mai mari centre comerciale, Bucureștiul are cea mai mare suprafață (773.300 mp), de 4,5 ori mai mare decât următorul oraș ca mărime, Brașov (171.000 mp). Urmează Timișoara (170.000 mp), urmată de Cluj-Napoca (peste 123.000 mp), și Constanța (118.000 mp), cifre care nu s-au schimbat din 2022.

La finalul primului trimestru al anului 2024 se remarcă faptul că sectorul de retail își menține traiectoria pozitivă și, concomitent, că cererea se concentrează în principal pe locațiile de tip Prime. Chiar dacă dezvoltatorii sunt în continuare prudenți, atitudine care face ca mall-urile pe care majoritatea retailerilor le așteaptă cu nerăbdare să nu se afle pe lista de dezvoltări din viitorul apropiat, aceștia se concentrează totuși pe parcurile de retail, care au costuri de investiție mai mici, permit deschideri mai rapide precum și în locații care accesează orașele terțiare, dezvoltând astfel obiceiurile moderne de consum în întreaga țară.

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro