O echipă multidisciplinară, formată din avocați specializați în litigii fiscale din cadrul Reff & Asociații| Deloitte Legal și consultanți fiscali din cadrul Deloitte România, a obținut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) de către Curtea de Apel București, pentru soluționarea unui litigiu derulat între un contribuabil român și autoritatea fiscală națională cu privire la impunerea TVA în cazul unor tranzacții care vizează ajustarea prețurilor de transfer. Opinia instanței europene este importantă, având în vedere că legislația aplicabilă în astfel de cazuri nu este suficient de clară și nici nu există decizii de referință ale instanțelor europene pe spețe similare.
În urma acestui demers, a fost înregistrată cauza C-726/23 care aduce, practic, în atenția CJUE tratamentul TVA aplicabil în cazul facturilor emise între companiile din cadrul aceluiași grup, pentru ajustarea prețurilor de transfer, astfel încât să fie respectate principiile prețurilor de piață în tranzacțiile intra-grup și cele aferente alocării profiturilor în funcție de activitățile efectuate și de riscurile asumate de fiecare societate. Concret, este vorba de facturi care nu implică livrarea unor bunuri sau prestarea unor servicii, dar pentru care autoritatea fiscală a impus plata TVA. Astfel, instanței europene i se solicită să răspundă la întrebarea dacă astfel de tranzacții ar trebui să fie considerate ca fiind efectuate pentru o operațiune care este în afara sferei de aplicare a TVA sau nu.
Implicațiile răspunsului oferit de CJUE vor fi profunde în contextul european actual, având în vedere că multe companii multinaționale operează printr-o rețea complexă entități afiliate, iar achiziția de servicii intra-grup este atât o necesitate, cât și o practică întâlnită la scară largă.
„Decizia CJUE va avea un impact semnificativ asupra modului în care aceste companii își structurează operațiunile și tranzacțiile intra-grup la nivel internațional. Așteptăm cu interes decizia instanței și suntem mândri că putem contribui la modelarea cadrului fiscal european, prin clarificarea unor aspecte esențiale legate de taxarea marilor contribuabili la nivel european. Totodată, ne reafirmăm angajamentul de a susține interesele clienților noștri în fața tuturor provocărilor fiscale, care se dovedesc a fi tot mai complexe”, a declarat Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.
„Deși acest pas reprezintă doar o primă etapă în demersurile de a obține confirmarea corectitudinii tratamentului fiscal aplicat de clientul nostru, viitoarea analiză pe care o va efectua CJUE este cu atât mai binevenită cu cât problematica supusă atenției instanței europene este una care a generat dezbateri nu numai pe plan local, ci chiar în forurile internaționale de fiscalitate”, a adăugat Alex Slujitoru, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, Liderul Practicii de Litigii Fiscale.
Din echipa care a contribuit la sesizarea CJUE în această speță mai fac parte avocații specializați în litigii fiscale Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, și Mircea Farcău, Managing Associate, Reff & Asociații| Deloitte Legal, precum și Cătălina Cojocaru, Senior Manager Taxe Indirecte, Deloitte România.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 457.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.400 de profesioniști.
Reff & Asociații | Deloitte Legal, una dintre cele mai importante societăți de avocați din România, oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, consultanță juridică de management, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar precum și optimizare de procese juridice și adopția noilor tehnologii. Reff & Asociații reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 2.500 de avocați în 80 de țări.