Prim-ministrul Marcel Ciolacu: În 2024 nu creștem taxele și impozitele, căutăm soluții să reducem impozitarea muncii

noiembrie 21, 2023

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat astăzi reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social in care au fost discutate mai multe teme aflate in atenția Guvernului, sindicatelor și patronatelor.
Pregătim bugetul pentru anul viitor, asupra căruia ne vom consulta cu partenerii sociali. Vreau să fie foarte clar: in 2024 nu creștem taxele și impozitele și nu vom introduce taxe noi care să-i impovăreze pe romani și mediul de afaceri. Căutăm soluții să reducem impozitarea muncii și să continuăm măsurile de creștere a veniturilor bugetare prin combaterea evaziunii și printr-o mai bună colectare, inclusiv imbunătățirea managementului la ANAF și Vămi. Facem la nivel guvernamental toate demersurile pentru a incepe anul 2024 cu bugetul adoptat, pentru a avea predictibilitatea necesară mediului de afaceri, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Consultările cu partenerii sociali, in cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social vor continua și cu privire la nivelul salariului minim pe economie garantat in plată. Guvernul va lua o decizie privind salariul minim doar după ce va fi agreată cu partenerii sociali, a subliniat șeful Executivului.
La intalnirea de astăzi cu sindicatele și patronatele au fost discutate și alte teme de interes precum asigurarea forței de muncă, implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență și dialogul cu reprezentanții Comisiei Europene. De asemenea, a fost discutat in primă lectură ordinul ministrului Muncii și Solidarității Sociale privind stabilirea sectoarelor de negociere colectivă și a fost analizat regulamentul privind colaborarea in cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, conform noii Legi a Dialogului Social.


Sursa: Guvernul României

Alte articole
afisport.ro
cauciucuridirect.ro
flip.ro