Ultima oră
România cucerește 15 medalii la două competiții internaționale ENJOY AIOrganizații, experți și antreprenori din mediul rural solicită Guvernului un cadru unitar pentru revitalizarea satului românesc„Amintiri din copilărie”,  o lume redescoperită prin ilustrație și poveste. Anca Popa lansează o carte-album și deschide o expoziție la Cărturești CaruselMApN continuă implementarea măsurilor pentru programul Soldat-Gradat Voluntar în TermenPatru propuneri de arestare preventivă în dosarul privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informaticeCOMUNICAT DE PRESĂ Întrevedere la Instituția Prefectului – Județul Bihor între prefectul Emilian Pavel și consulul Republicii Federale Germania la TimișoaraParticiparea Președintelui României, Nicușor Dan, la cel de-al XX-lea Sommet al FrancofonieiANUNŢ privind consultarea populației în perioada 13.11.2026 – 28.12.2026, referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Alba Iulia și aprobarea Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiului Alba IuliaRomânia cucerește 15 medalii la două competiții internaționale ENJOY AIOrganizații, experți și antreprenori din mediul rural solicită Guvernului un cadru unitar pentru revitalizarea satului românesc„Amintiri din copilărie”,  o lume redescoperită prin ilustrație și poveste. Anca Popa lansează o carte-album și deschide o expoziție la Cărturești CaruselMApN continuă implementarea măsurilor pentru programul Soldat-Gradat Voluntar în TermenPatru propuneri de arestare preventivă în dosarul privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informaticeCOMUNICAT DE PRESĂ Întrevedere la Instituția Prefectului – Județul Bihor între prefectul Emilian Pavel și consulul Republicii Federale Germania la TimișoaraParticiparea Președintelui României, Nicușor Dan, la cel de-al XX-lea Sommet al FrancofonieiANUNŢ privind consultarea populației în perioada 13.11.2026 – 28.12.2026, referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Alba Iulia și aprobarea Regulamentului privind instituirea și administrarea taxei de dezvoltare și promovare a turismului în municipiului Alba Iulia
Administrație Publică

Patru propuneri de arestare preventivă în dosarul privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informatice

În continuarea comunicatului de presă din data de 12 noiembrie 2026 , informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală   a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus măsura reținerii față de patru inculpați, care urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.

Reamintim că investigația în curs are ca obiect activități infracționale constând în accesarea fără drept a sistemelor informatice ale autorității fiscale britanice (HMRC), formularea unor cereri frauduloase de rambursare a TVA și a impozitului pe venit, precum și transferarea sumelor obținute în conturi bancare controlate de persoanele implicate.

Prejudiciul efectiv produs prin rambursările frauduloase achitate este de 1.706.038,31 lire sterline.

În cursul zilei de 12 noiembrie au fost efectuate 21 de percheziții pe raza județelor Argeș, Dolj, Ilfov, Dâmbovița, Bihor și Vaslui, fiind ridicate dispozitive electronice (telefoane, tablete, stick-uri de memorie, routere VPN), documente emise de autoritățile din Marea Britanie și carduri bancare.

Investigația este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articolul următor: Investigație privind o schemă de fraudare a autorității fiscale britanice prin accesarea fără drept a sistemelor informatice Următor

Sursă: Ministerul Public — Parchetul de pe lângă ÎCCJ

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe KomuniK

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.