Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au depistat un autocamion înmatriculat în Polonia, care figura în bazele de date ca fiind furat, în baza unei alerte emise de autoritățile poloneze.
În data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 07:15, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat au selectat pentru control, în baza analizei de risc și în cadrul Planului de măsuri instituțional pentru diminuarea riscurilor la frontiera României, un autocamion înmatriculat în Polonia, care tracta o remorcă. Acesta a fost oprit pe DN 56, în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe sensul de mers Bulgaria–România.
Vehiculul era condus de un cetățean turc, în vârstă de 38 de ani și se deplasa pe ruta Bulgaria–România.
În urma verificărilor efectuate prin intermediul aplicației eDAC, polițiștii de frontieră au constatat că autocamionul figura în bazele de date ca fiind furat, ca urmare a unei alerte emise de autoritățile din Polonia.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de " tăinuire" , iar asupra autocamionului, în valoare de 300.000 de lei, s-a dispus măsura indisponibilizării, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsuri prin unitatea de parchet.
Acțiunea a beneficiat de cooperarea eficientă dintre structurile naționale și schimbul de informații realizat prin canalele de cooperare polițienească internațională, în contextul aplicării acquis-ului Schengen, contribuind la creșterea nivelului de siguranță.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu desfășoară zilnic, împreună cu celelalte instituții abilitate, acțiuni ferme în întreaga zonă de competență, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale, precum și pentru depistarea și sancționarea persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a asigura un climat de siguranță și pentru a oferi sprijin cetățenilor și participanților la trafic, în orice situație.
Sursă: Poliția de Frontieră Română
