Accesul la gaze naturale este încă o problemă pentru multe comunități din Prahova. Vorbim despre gospodării, instituții publice și agenți economici pentru care dezvoltarea unei rețele de alimentare cu gaze ar însemna condiții mai bune de trai și noi oportunități de investiții.
Un pas important în această direcție a fost făcut în cadrul întâlnirii de lucru organizate la sediul Transgaz, la care a participat președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, alături de reprezentanți ai administrațiilor județene Prahova și Buzău, primari ai localităților vizate și specialiști ai companiei.
Discuțiile au vizat proiectul de extindere a magistralei de transport al gazelor naturale pe traseul Valea Călugărească – Mizil – Vernești (județul Buzău), o investiție care ar putea facilita racordarea unui număr important de comunități din cele două județe.
În Prahova, 23 de unități administrativ-teritoriale sunt luate în calcul în cadrul acestui proiect: Mizil, Urlați, Albești-Paleologu, Apostolache, Baba Ana, Boldești-Grădiștea, Călugăreni, Ceptura, Chiojdeanca, Ciorani, Colceag, Fântânele, Fulga, Gornet-Cricov, Gura Vadului, Jugureni, Lapoș, Salcia, Sălciile, Sângeru, Tătaru, Tomșani și Vadu Săpat.
În cadrul întâlnirii au fost stabilite responsabilitățile pentru următoarea etapă. Consiliile județene vor coordona centralizarea datelor necesare, inclusiv a consumurilor estimate, care vor fi transmise către Transgaz pentru fundamentarea soluțiilor tehnice.
Analiza va lua în considerare și posibilitatea extinderii ulterioare către alte localități fără acces la gaze naturale, aflate la distanțe de aproximativ 20 de kilometri de traseul magistralei.
„Pentru mine, dezvoltarea Prahovei înseamnă să oferim șanse reale și comunităților care au rămas în urmă în privința infrastructurii de utilități. Sunt localități în care oamenii așteaptă de ani de zile accesul la gaze naturale. Avem acum posibilitatea să construim un proiect regional important și trebuie să valorificăm această oportunitate. Consiliul Județean Prahova își va asuma rolul de coordonare care îi revine, astfel încât datele necesare să ajungă la timp la Transgaz, iar proiectul să poată avansa” , a declarat Virgiliu-Daniel Nanu.
Președintele CJ Prahova a subliniat importanța colaborării dintre administrațiile locale, cele două consilii județene și Transgaz, precum și necesitatea unei abordări unitare, care să țină cont de nevoile actuale și de perspectivele de dezvoltare ale fiecărei comunități.
Extinderea magistralei reprezintă o etapă esențială pentru viitoarele racordări, însă realizarea acestora va necesita investiții ulterioare în rețelele locale de distribuție.
Consiliul Județean Prahova va continua colaborarea cu autoritățile locale și cu Transgaz pentru pregătirea etapelor următoare ale proiectului.
Dezvoltarea unui județ se măsoară și prin ceea ce reușim să aducem în comunitățile care au așteptat prea mult investițiile de bază. Iar accesul la gaze naturale este una dintre aceste priorități.
Sursă: Consiliul Județean Prahova
